IMAGINI TERIFIANTE!!! O femeie din Smeeni a fost decapitata de sotul bolnav pshihic.

Channel: Smeeni WEB TV

29,815

TIP: Right-click and select "Save link as.." to download video

Initializing link download... Initializing link download.....

Un bărbat din comuna Smeeni şi-a înjunghiat soţia în inimă de cinci ori după care, în timp ce agoniza, i-a tăiat capul pe tăietorul de lemne. În urma crimei oribile pe care bărbatul a săvîrşit-o, cinci copii au rămas fără mamă şi traumatizaţi. Nenorocirea s-a întîmplat în jurul orelor amiezii, pe 2 iulie 2011 la scurt timp după ce buzoianul venise de la biserică, unde ceruse preotului să îl spovedească. Anchetatorii au fost la rîndul lor uimiţi de cît sînge rece a dat dovadă buzoianul, omorul fiind desăvîrşit, se pare, în prezenţa a doi copii.

Detalii înfiorătoare
Crima din Smeeni scoate la iveală o serie de detalii dintre cele mai infiorătoare. În dimineaţa zilei, bărbatul ar fi mers la biserică pentru a se spovedi însă acolo preotul i-a recomandat să vină pe seară întrucît era ocupat. Viorel P. a plecat din curtea bisericii acasă, iar la scurt timp a mers într-o cameră pentru a se odihni. După ce s-a trezit, bărbatul de 42 de ani a pus mîna pe un cuţit şi a mers în grădină, acolo unde mai tînăra sa soţie, de 33 de ani, rupea iarbă pentru a hrăni animalele din gospodărie. Nu a stat pe gînduri şi i-a aplicat cinci lovituri de cuţit în zona inimii. Nemulţumit şi înfuriat la culme, bărbatul a tîrît trupul femeii către tăietorul de lemne. În cîteva momente, în timp ce femeia agoniza, bărbatul i-a retezat, cu patru lovituri de topor, capul în prezenţa fiicelor de 3, respectiv 12 ani care terifiate de strigătele mamei, au ieşit în curte. Poliţia a fost anunţată de o vecină, iar în scurt timp după crimă, bărbatul a fost ridicat şi condus la poliţie.

Cauza: gelozie maladivă
În urma cercetărilor desfăşurate de către poliţişti şi procurori, a ieşit la iveală faptul că bărbatul şi-ar fi ucis soţia din pricina geloziei. Credea că îl înşeală şi că îi pune pastile în mîncare pentru a-l omorî. Iniţial, bărbatul s-ar fi lăudat fratelui său cu fapta comisă şi că, în acest fel, "a scăpat de diavol". Buzoianul a fost internat în primavara lui 2011 la Spitalul de Psihiatrie Săpoca pe fondul consumului de alcool şi pentru tulburări de personalitate . Oomorul a fost comis cu sînge rece, bărbatul nefiind băut în acel moment.

În urma nenorocirii petrecute sîmbătă au rămas fără mamă cinci copii, patru fetiţe şi un băiat, toţi cu vîrste între 3 şi 12 ani. Ei au fost preluati de către un centru al Directiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi vor urma terapii speciale, este de părere psihologul Claudia Ichim: "Cînd au ajuns la Centru, copiii erau foarte liniştiţi. O linişte deo­sebit de suspectă care scoatea la iveală o tensiune, o stare de şoc". Procurorul criminalist Iulian Mocanu a declarat duminică după audieri că bărbatul a fost prezentat Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Bărbatul ar putea sta după gratii zeci de ani din pricina crimei pe care a săvîrşit-o cu bestialitate, iar copiii, în special cei care au fost martori la tragedie, ar putea urma tratamente şi terapii psihologice îndelungate pînă la recuperare.